Șapte documente falsificate, ridicate în punctul de trecere Sculeni în doar câteva zile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patru moldoveni sunt pasibili de cercetare penală pentru deținerea a patru cărți de identitate românești, vădit falsificate, și trei permise de conducere contrafăcute. Germania, Portugalia și Franța sunt țările de destinație unde trebuiau să ajungă documentele falsificate și în baza cărora mai multe persoane urmau să se legitimeze. Incidentele au fost semnalate, pe parcursul zilelor precedente, de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni.

Primul caz a fost înregistrat pe sensul de ieșire din țară, la controlul de frontieră s-a apropiat un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 ani, la volanul microbuzului de model Volkswagen Crafter cu plăcuțele de înmatriculare poloneze. Acesta furniza servicii de transportare a mărfurilor pe ruta Moldova–Germania. Polițiștii de frontieră au verificat actele de călătorie ale șoferului și cele de însoțire pentru mijlocul de transport, nefiind constatate careva nereguli. Însă conform analizei de risc, s-a luat decizia supunerii conducătorului auto controlului de nivel II, stadiu ce presupune verificări adiționale în urma căruia au fost depistate trei cărți de identitate românești într-un buzunar intern.

Buletinele erau pe numele a trei tineri moldoveni și vizibil prezentau careva caracteristici neveridice. Cu ajutorul tehnicii din dotare polițistul de frontieră a reușit să deziluzioneze intențiile celor trei moldoveni care își așteptau actele pentru a se legitima în calitate de cetățeni ai României. În cadrul audierilor, șoferul a susținut ferm că nu știa despre falsul documentelor respective, întrucât prestează servicii de transport internațional, iar pentru cărțile de identitate urma să ridice suma de 30 de euro la destinație.

Alte două permise de conducere, eliberate de autoritățile naționale, cu indici de falsificare au constituit motiv de documentare pentru al doilea conațional în vârstă de 31 de ani. Pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat în punctul de trecere Sculeni un autocar care efectua cursa regulată pe traseul Chișinău–Portugalia. În timpul formalităților de control au apărut careva bănuieli asupra comportamentului unui tânăr pasager, angajații Poliției de Frontieră au dispus ca cetățeanul să fie supus unui control suplimentar. În urma acestora polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul personal două permise de conducere, la care le lipseau unele elemente de protecție. Tânărul moldovean nu a știut să-și motiveze acțiunile pentru care nu i-a fost autorizată trecerea frontierei.

Doi pasageri de pe ruta Chișinău–Paris și-au încercat norocul la frontieră, având intenții ascunse privind traversarea graniței cu acte necaracteristic originalelor. Este vorba despre doi cetățeni moldoveni care în timpul verificării documentelor de călătorie prezentau un comportament agitat, fapt ce a dus la audierea acestora. Urmare, asupra bărbatului în vârstă de 36 de ani, originar din capitală, a fost depistat în portmoneul personal o carte de identitate românească cu semne vizibile de falsificare. Chișinăuianul a recunoscut că a perfectat buletinul contra sumei de 200 de euro, apelând la ajutorul unei persoane necunoscute, ca mai apoi să se poată legitima în calitate de cetățean al României pe teritoriul Republicii Franceze. Celălalt act falsificat a fost găsit asupra pasagerului de pe aceeași rută și anume în buzunarul extern al hainei. Tânarul cu vârsta de 27 de ani a comunicat polițiștilor de frontieră că și-a perfectat permisul în 2015 prin intermediul unei persoane străine. Acest serviciu l-a costat pe cetățean nu mai puțin de 400 de euro.

În toate cazurile au fost întocmite procese verbale de ridicare a documentele falsificate, care au fost transmise spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor. Bărbații riscă amendă în mărime de până la 650 unităţi convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...