15:44:53 18.04.2024
Stiri

VIDEO // Spicherul Candu a început la Nisporeni seria audierilor parlamentare pe marginea implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre R. Moldova şi UE

Economie 12.02.2018 13:00 Vizualizări1839 Autor: Ziarul National
VIDEO // Spicherul Candu a început la Nisporeni seria audierilor parlamentare pe marginea implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre R. Moldova şi UE


Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat despre oportunitățile create pentru mediul de afaceri, cu antreprenorii din raionul Nisporeni, Ungheni și Strășeni. Întâlnirea este prima din seria audierilor parlamentare organizate de Andrian Candu pe marginea implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă al Legislativului.

Potrivit sursei citate, spicherul a prezentat oamenilor de afaceri beneficiile oferite de peste 20 de programe active, finanțate din bugetul public, precum și din surse externe. De asemenea, Candu a discutat cu oamenii de afaceri despre implementarea programului PARE 1+1, Fondului de garantare a creditelor, subvenționarea de către stat a creării noilor locuri de muncă.

De asemenea, a fost abordată problema forței de muncă și acțiunile întreprinse pentru stimularea, suplinirea și menținerea profesioniștilor în țară. În acest sens au fost analizate proiectele privind învățământul dual, tichetele de masă și Programul prima casă, arată sursa citată.

„Totodată, Andrian Candu a discutat cu antreprenorii despre primele efecte ale reformelor, prin care statul își propune să elimine birocrația excesivă. Oamenii de afaceri au subliniat avantajele și economia de timp și bani obținute în urma eliminării a peste 60% din actele permisive privitoare la mediul de afaceri. Antreprenorii au salutat optimizarea numărului instituțiilor cu funcții de control, simplificarea proceselor și reducerea controalelor. Astfel, a fost abordată procedura de introducere a ghișeului unic pentru actele permisive și reducerea de la 5 la unu a numărului de rapoarte pentru salarii, impozite și asigurări”, se arată în comunicatul Parlamentului.

La audieri au participat oameni de afaceri din Nisporeni și localitățile din zonă, reprezentanți ai autorităților locale, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției pentru investiții și plăți în agricultură, ODIMM, alte agenții guvernamentale. Oficialii au răspuns la întrebările antreprenorilor, urmând să revină cu soluții pentru fiecare dintre problemele identificate.

Amintim că, în perioada implementării DCFTA, Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial extern al R. Moldova. Exporturile în UE au crescut până la 65,7% în 11 luni ale anului trecut, comparativ cu 46,8% în 2013. Întreprinderile autohtone au beneficiat de programe de finanțare de peste 90 de milioane de euro, împrumuturi în condiții preferențiale și granturi. Audierile parlamentare sunt organizate pentru a identifica beneficiile și deficiențele implementării DCFTA în R. Moldova din perspectiva oamenilor de afaceri din țară.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md