Tentativă de contrabandă cu anabolizante: un polonez reţinut de CNA, după ce a vrut să mituiască un vameş

Un cetăţean al Poloniei a fost reţinut aseară după ce a încercat să corupă un inspector vamal de la Leuşeni cu 200 de euro.

Polonezul a fost documentat de vameşi pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante, în maşina acestuia fiind depistate aproximativ 10 000 de pastile şi 1385 de fiole – preparate care au fost tăinuite în portbagajul automobilului, în torpedou, dar şi în spaţiul rezervat pentru filtrul de aer.

Ca să scape de sancţiune, polonezul i-ar fi propus vameşului 200 de euro, dar a fost reţinut şi denunţat la Centrul Naţional Anticorupţie.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru corupere activă.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 de unităţi convenţionale.

În prezent, reţinutul se află în custodia Poliţiei, în izolatorul de detenţie provizorie.

Conducerea urmăririi penale este asigurată de Procuratura anticorupţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.