Deşi nu-şi recunoaşte vina şi a calificat suma cerută drept despăgubire ca fiind "exagerată", Gheorghe Trocin a recunoscut că anterior a propus bani familiei victimei. 

De cealaltă parte, familia băieţelului mort în accident spune că nu despăgubirile materiale contează, ci faptul ca Trocin să ajungă după gratii.

Următoarea şedinţă de judecată în acest dosar a fost stabilită pentru luna octombrie. Amintim că accidentul s-a produs în apropiere de localitatea Grebleşti, Străşeni, în anul 2013. O maşină Opel condusă de o femeie de 28 de ani, în care se aflau trei pasageri, printre care şi un copil de şase ani, a fost lovită puternic din spate de un alt automobil, la volanul căruia se afla Gheorghe Trocin, membru al Curţii de Conturi. Impactul a fost atât de puternic încât Opelul s-a răsturnat de câteva ori. Victimele au fost aruncate din vehicul, iar băieţelul de 6 ani care se afla pe bancheta din spate, a murit pe loc. Mama lui a fost transportată în stare extrem de gravă la spital. Medicii au reuşit să o salveze, dar femeia a rămas cu sechele. Gheorghe Trocin este acuzat de faptul că nu a respectat regulile de circulaţie rutieră, fapt care a dus la moartea minorului. El riscă până la şapte ani de puşcărie. Menţionăm că Trocin nu a fost suspendat pe durata anchetei şi continuă să activeze în cadrul Curţii de Conturi.