ONU: Rusia s-a opus prin veto proiectului de rezoluție privind genocidul din Srebrenica

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia s-a opus, miercuri, prin veto proiectului de rezoluție al Națiunilor Unite în care masacrul din Srebrenica este recunoscut ca „genocid”, o problemă ce tensionează relațiile dintre Serbia și Bosnia.

Alte patru țări din cadrul Consiliului de Securitate al ONU — Angola, China, Nigeria și Venezuela — s-au abținut în timpul votului lor privind masacrarea a circa 8.000 de musulmani în orașul bosniac Srebrenica, în iulie 1995.

Adoptarea proiectului de rezoluție propus de Marea Britanie cu ocazia a 20 de ani de la tragicele evenimente din Srebrenica ar fi acutizat situația din Balcani, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, potrivit agenției TASS.

„În condițiile în care un consens pe marginea acestei probleme lipsește chiar în Bosnia și Herțegovina — după cum se știe parlamentul acestei țări nu a reușit să ajungă la un consens — adoptarea în forma actuală a rezoluției Consiliului de Securitate al ONU ar fi fost un pas total contraproductiv, ar fi acutizat situația din regiune”, a spus diplomatul rus.

Aproximativ 8.000 de bărbați și băieți musulmani au fost uciși în iulie 1995 la Srebrenica de către forțele sârbe din Bosnia, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului intercomunitar din 1992-1995. Enclava Srebrenica fusese declarată zonă protejată de către ONU, dar „căștile albastre” olandeze au fost incapabile să o apere. Este vorba de cea mai mare atrocitate comisă în Europa de la cel de-al doilea război mondial.

Masacrul de la Srebrenica este calificat drept „genocid” de către justiția internațională — Tribunalul internațional pentru fosta Iugoslavie și Curtea Penală Internațională


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...