Oficial bulgar: Criza din Grecia va avea consecințe economice pentru Bulgaria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Criza din Grecia va avea consecințe economice pentru Bulgaria, pentru că noi facem comerț cu vecinii noștri, există bulgari care lucrează în Grecia și dacă ei revin pe piața de muncă bulgară, șomajul ar putea crește, a declarat miercuri vicepremierul bulgar pentru afaceri europene Meglena Kuneva.

Fosta membră a Comisiei Europene a susținut ideea recunoașterii de facto a calificărilor cetățenilor bulgari care lucrează în Grecia, idee sugerată de vicepremierul bulgar pentru muncă și probleme sociale Ivailo Kalfin, transmite BTA, citată de Agerpres.

Un alt motiv de îngrijorare pentru autoritățile de la Sofia este eventuala incapacitate a Greciei de a reuși să co-finanțeze proiectele comune cu Bulgaria, cum este cazul interconexiunii de gaz. „Aș vrea să avem garanții ferme că proiectul nu va fi oprit la jumătate din cauza incapacității Greciei de a-l finanța”, a spus Kuneva.

În plus, potrivit acesteia, vor exista și consecințe politice pentru Bulgaria în urma crizei grecești.

„Cred că grecii sunt un popor puternic, europeni dedicați, și vor găsi o cale onorabilă de a depăși această situație, care înseamnă respectarea angajamentelor asumate”, a subliniat Meglena Kuneva.

Grecia a depus o cerere oficială pentru un acord de împrumut cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM), a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro.

Săptămâna trecută, guvernul grec a anunțat că a trimis creditorilor o propunere pentru un nou acord de finanțare pe doi ani convenit cu Mecanismul European de Stabilitate.

Dotat cu 700 de miliarde de euro, Mecanismul European de Stabilitate urmează să înlocuiască în timp Fondul european de stabilitate fianciară (EFSF), care în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane a emis obligațiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...