Banca ucraineană de economii acționează în judecată Rusia pentru pierderi de 15 miliarde de hrivne în Crimeea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În cadrul ședinței de guvern de astăzi, premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, a anunțat că banca ucraineană de economii (Oșceadbank) a reclamat Federația Rusă în judecată pentru compensarea pierderilor în valoare de 15 miliarde de hrivne, suportate de această instituție financiară de stat în urma anexării Crimeei.

„Chiar acum am primit informația de la administrația Oșceadbank că a înaintat o cerere în judecată împotriva Federației Ruse pentru compensarea pierderilor în valoare de circa 15 miliarde de hrivne, cauzate de anexarea nelegitimă a Crimeei”, a anunțat Iațeniuk, citat de UNIAN.

„Mă adresez și altor companii de stat ucrainene să urmeze exemplul Oșceadbank cu scopul atragerii la răspundere a Rusiei și a cere de la ea compensarea pierderilor pricinuite de anexarea nelegitimă a Crimeei”.

Anterior, președintele ucrainean Petro Poroșenko a comunicat că guvernul a pregătit un pachet de cereri de chemare în judecată împotriva Rusiei pentru anexarea Crimeei în instanțele internaționale. Aceste reclamații urmează a fi trimise în diferite instanțe „începând cu Curtea de arbitraj maritim și terminând cu Curtea de la Haga”. Poroșenko a explicat că reclamațiile vizează un șir întreg de litigii, începând cu dreptul la protecția proprietăților și terminând cu răspunderea personală a unor persoane oficiale concrete.

Potrivit estimărilor Ministerului justiției de la Kiev, suma totală a cererilor față de Ucraina, în dosarul acestor litigări, din partea investitorilor internaționali și altor persoane juridice constituie circa 170 miliarde de hrivne.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...