Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.02.2018

Republica Moldova va participa la Expoziția Mondială ”Expo Dubai 2020”

Cabinetul de miniștri a aprobat participarea Republicii Moldova la Expoziția Mondială ”Expo Dubai 2020”, care va avea loc în perioada 20 octombrie 2020 – 21 aprilie 2021.

”Pentru Republica Moldova, participarea la acest eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a valorilor culturale moldovenești, servind drept canal de comunicare pentru intensificarea schimburilor comercial-economice, culturale, științifice și tehnologice”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul ședinței de Guvern.

Potrivit lui Chiril Gaburici, participarea în cadrul acestui eveniment asigură oportunități directe pentru dinamizarea schimburilor economice, oferind companiilor moldovenești un vector direct de promovare. În acest context, vor fi organizate acțiuni de promovare a produselor și serviciilor, precum și a tradițiilor și culturii naționale.

La propunerea Ministerului Economiei și Infrastructurii, va fi instituit un Comitet Organizatoric, care va elabora conținutul și tematica participării la eveniment, racordat tematicii oficiale a Expoziției Mondiale ”Expo Dubai 2020”, Planul de acțiuni și calculele preventive ale cheltuielilor expoziționale, va organiza concursurile naționale necesare aferente participării la expoziție, inclusiv conceptul de participare și designul pavilionului, va asigura pregătirea materialelor promoționale și organizarea altor măsuri necesare.

Responsabil pentru participarea Republicii Moldova la Expoziția Mondială ”Expo Dubai 2020” a fost desemnat Centrul Internațional de Expoziții “Moldexpo” S.A.

Anterior, Republica Moldova a participat la evenimente asemănătoare, inclusiv la Hanovra (Germania) în anul 2000, Shanghai (Republica Populară Chineză) în anul 2010 și Milano (Italia) în anul 2015.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus