Procuroarea Elena Neaga, care acum câțiva ani și-a etalat luxul în care trăiește pe rețelele de socializare, a fost împuternicită să se ocupe de instruirea colegilor săi. Aceasta a fost numită membru al Comisiei permanente pentru instruire, o structură nou creată în cadrul Procuraturii Generale, printr-o decizie a Consiliului Superior al Procurorilor.
Potrivit deciziei, scopul creării acestei comisii este „Perfecţionarea continuă a cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale”, scrie deschide.md.
Un alt obiectiv presupune instituţionalizarea unei culturi de perfecţionare continuă şi a unor mecanisme pentru identificarea necesităţilor suplimentare de instruire a procurorilor, inspectorilor în cadrul Inspecţiei procurorilor şi consultanţilor procurorilor.
Amintim că, acum câțiva ani, fostul procuror adjunct al sectorului Buiucani, a postat pe „odnoklassniki” peste 100 de fotografii din locuinţa sa lux, construită în 2012, în Străşeni.