Poliţia din districtul Unnao, situat în statul indian Uttar Pradesh, au demarat o anchetă împotriva lui Rajendra Yadav, care a părăsit regiunea anticipând reţinerea sa, a declarat SP Choudhary, oficial din cadrul autorităţii medicale districtuale.

Potrivit acestuia, Departamentul de sănătate al statului a lansat o investigaţie în urma rapoartelor privind creşterea numărului de cazuri de infecţii cu HIV din regiunea Bangarmau.

Treizeci şi trei dintre cele 566 de persoane testate au fost confirmate HIV pozitive, a precizat oficialul.

''Localnicii susţin că medicul fals care obişnuia să îi trateze de boli obişnuite schimba rareori acele şi seringile şi de multe ori le utiliza în mod repetat'', a spus Choudhary prin telefon din Unnao.

''Suspectăm că majoritatea, poate chiar toate cazurile de aici, sunt cauzate de seringile şi acele contaminate, refolosite'', a adăugat el.

Calitatea serviciilor medicale din India este una slabă din cauza deficitului de personal medical şi a unităţilor sanitare insuficiente, raportat la populaţia din ce în ce mai numeroasă.

Milioane de persoane sărace care trăiesc în oraşe şi sate se bazează pe medici falşi care le oferă tratamente ieftine.

Asociaţia Medicală din India estimează că, în ciuda campaniilor desfăşurate de autorităţile sanitare, în această ţară există un milion de persoane care practică medicina fără licenţă.