Armă pneumatică nedeclarată, depistată la intrarea în țară de vameșii de la Costești

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O moldoveancă este documentată pentru tentativa introducerii în țară a unei arme cu aer comprimat, tăinuită de la controlul vamal. Cazul a fost raportat de către angajații postului vamal Costești în dimineața zilei de astăzi.

Cazul a fost înregistrat după ce oamenii legii au găsit o armă pneumatică de model CZ Slavia 631/77 Lux într-un microbuz care venea din Germania.

Arma era ascunsă sub salteaua unui pat improvizat, iar în cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit că aceasta îi aparținea unuia dintre pasagerii autovehiculului – o locuitoare a or. Râșcani, în vârstă de 54 de ani.

Conform procedurii, arma a fost reținută și transmisă spre expertiză, iar persoana implicată riscă sancțiuni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...