02:28:27 25.04.2024
Stiri

Vestea a venit ca un FULGER. NU mai poate CÂNTA LIVE. O cunoscută artistă suferă de o BOALĂ DUREROASĂ

Monden 04.02.2018 15:30 Vizualizări2145 Autor: Ziarul National
Vestea a venit ca un FULGER. NU mai poate CÂNTA LIVE. O cunoscută artistă suferă de o BOALĂ DUREROASĂ


Cântăreaţa şi compozitoarea Lady Gaga suferă de fibromialgie, o boală greu de diagnosticat, care se manifestă prin dureri musculare severe.

Potrivit THR, citat de gandul.info, artista „suferă de dureri severe, care nu îi mai permit să cânte live”. Într-o declaraţie publicată pe o reţea de socializare, excentrica Lady Gaga a scris că este „devastată” că şi-a dezamăgit fanii. Vedeta a mai subliniat că echipa sa de medici „i-a recomandat să se recupereze acasă”.


Cântăreaţa ar fi trebuit să susţină concerte duminică şi joi la O2 Arena din Londra, în cadrul Joanne World Tour. Restul concertelor anulate sunt în Manchester, Zurich, Koln, Stockholm, Copenhaga, Berlin şi alte două show-uri în Paris. Lady Gaga a mai anulat o serie de concerte europene în septembrie 2017, după ce a fost spitalizată în Rio de Janeiro din cauza „durerilor fizice severe”.

În declaraţia ei, Lady Gaga şi-a cerut scuze fanilor din Europa şi Rio: „Vă iubesc, dar nu pot controla acest lucru”. În noiembrie 2017, vedeta a cântat în America de Nord, iar în ianuarie a susţinut câteva reprezentaţii în Europa.

Starul de 31 de ani, pe numele său real Stefani Joanne Angelina Germanotta, a vorbit în trecut despre boala de care suferă, fibromialgia, care cauzează dureri cronice. Lady Gaga a fost deschisă cu privire la problemele ei fizice şi psihice, spunând în septembrie 2017 că încearcă „de ani buni să le rezolve”.

Unii specialişti consideră că fibromialgia este o boală „misterioasă”, atipică, deoarece are simptome precum durerile în tot corpul, oboseala, tulburările de somn, fiind greu de diagnosticat corect. Mai mult, fibromialgia afectează între 2%-5% din populaţie, preponderent femei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md