Mureșan îl contrazice pe Leancă: Banii europeni vor veni la Chișinău când vor fi îndeplinite condițiile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În aceste zile se împlinește un an de când Comisia Europeană a spus în ianuarie 2017 că vrea să dea 100 de milioane de euro Republicii Moldova, dar banii așa și nu au ajuns din cauza că guvernarea a schimba sistemul electoral, susține europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

El a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că asistența financiară a Uniunii Europene ar fi ajuns deja la Chișinău dacă guvernarea ar fi respectat recomandările Comisiei de la Veneția și a partenerilor internaționali privind sistemul electoral de vot.

„În luna martie au venit inițiativele legate de schimbarea legislației electorale și toată lumea a fost îngrijorată în toate instituțiile Uniunii Europene – în comisii, în Consiliu, în Parlament – de această tentativă de modificare a legislației electorale, în ciuda recomandărilor partenerilor internaționali, avizului experților Comisiei de la Veneția. Deci, răspunsul la această întrebare este: banii vor veni când condițiile vor fi îndeplinite și banii ar fi venit deja de mult timp, dacă Guvernul nu ar fi luat acele măsuri legate de legislația electorală. Eu vreau ca banii să ajungă cât mai repede la cetățeni”, a declarat europarlamentarul PPE.

Întrebat cum comentează declarațiile vicepremierului Iurie Leancă, care a afirmat „clar că primul pachet de condiții ar fi fost îndeplinit în totalitate de către guvernare”, Mureșan a răspuns: „Decizia legată de eliberarea asistenței macrofinanciare este luată de către Comisia Europeană pe baza condiționalităților comunicate anul trecut și doar Comisia Europeană e cea care ne va spune când condițiile sunt îndeplinite. Nici eu nu vă pot spune ceva și nici autoritățile de la Chișinău nu pot vorbi în numele Comisiei Europene. Deci, deîndată ce vom auzi de la Comisia Europeană că banii vor veni, doar atunci vom avea certitudinea”.

El a mai spus că acum decizia va aparține Comisiei Europene.

„Noi, Parlamentul, suntem organ legislativ. Am determinat condițiile și am spus exact că condițiile legate de lipsa statului de drept, combaterea spălării banilor și precondiții legate de alegeri libere, sistem multipartinic, asta include evident nemodificarea legislației electorale unilaterale, în ciuda avizului Comisiei de la Veneția. Noi, organul legislativ, am stabilit condițiile și acum Comisia Europeană e cea care decide în baza mandatului din partea Parlamentului European”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...