Actualitate

Ion Ciubuc a fost condus pe ultimul drum

Un ultim omagiu ex-premierului i-a adus președintele Parlamentului Andrian Candu. „Regret trecerea în neființă a lui Ion Ciubuc. Deși a deținut mandatul într-o perioadă foarte dificilă, Ion Ciubuc a reușit să pună bazele unor instituții importante pentru buna funcționare a statului nostru”, a spus Andrian Candu, la mitingul funerar organizat la Palatul Republicii.

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, solicitat de IPN, a spus că Ion Ciubuc va rămâne în memorie un om mare și un adevărat patriot. „L-am văzut neînfricat când a fost lovitura de stat din 1991. El a fost printre primii pe baricade. A avut de gestionat niște sectoare de importantă excepțională pentru reanimarea economiei, pentru revenirea la normalitate”, a menționat Mircea Snegur.

„Mereu când îl întâlneam în ogradă, nu puteam să nu remarc felul lui de a se purta cu oamenii. Vorbea frumos, vorbea cu fiecare. Era un om de ajutor şi de încredere”, a remarcat Tamara Luica, care îi era vecină de bloc.

Ion Ciubuc a murit la 29 ianuarie, la vârsta de 74 de ani. Între anii 1990-1991, a fost prim-viceministru al economiei. Din martie 1991 până în septembrie 1991, a fost prim-viceprim-ministru și reprezentant permanent al Guvernului Republicii Moldova pe lângă cabinetul de miniștri al URSS. Din septembrie 1992 până în aprilie 1994, a fost prim-viceministru al afacerilor externe al Republicii Moldova. În aprilie-decembrie 1994, a fost prim-viceministru al economiei din Republica Moldova.

La 27 decembrie 1994, Ion Ciubuc este numit în funcția de președinte al Curții de Conturi. Din 24 ianuarie 1997 și până la 1 februarie 1999, Ion Ciubuc a fost prim-ministru al Republicii Moldova, în două guverne succesive.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *