Zinaida Greceanîi şi Dorin Chirtoacă în aşteptare! Validarea alegerilor din Chișinău a fost amânată

Judecătoria sectorului Centru a amânat astăzi validarea turului doi de scrutin al alegerilor locale din municipiul Chișinău, pentru 10 iulie. Aceasta la solicitarea reprezentantului PSRM, care a declarat că nu are timp suficient pentru a participa la proces.

Instanța de judecată a examinat astăzi cererea Consiliului Electoral de Circumscripție de validare a alegerilor, dar și contestația depusă de Partidul Socialiștilor privind rezultatele alegerilor locale generale.

Reprezentantul Partidului Liberal şi a lui Dorin Chirtoacă, avocatul Tatiana Iovu, a declarat că alegerile locale s-au desfășurat în conformitate cu legea, iar argumentele aduse de PSRM nu sunt întemeiate.

„Alegerile locale pe care le contestă PSRM s-au desfășurat în strictă conformitate cu legea și standardele electorale. Locuitorii mun. Chișinău și-au exprimat dreptul de vot pe care urmează să-l respectăm. Toate argumentele și probele care au fost aduse nu sunt întemeiate și nu pot influența rezultatele scrutinului. Procedura de vot a fost legală”, a declarat avocatul Tatiana Iovu.

La rândul său, avocatul PSRM, Maxim Lebedinschi, a menționat că sunt destule probe care demonstrează faptul că scrutinul a fost unul cu încălcări și a condus la un rezultat care nu corespunde realității.

Amintim că rezultatele turului doi al alegerilor locale generale în municipiul Chișinău îl dau învingător pe candidatul PL, Dorin Chirtoacă, cu peste 53% din opțiunile alegătorilor. Contracandidatul său, reprezentantul PSRM, Zinaida Greceanîi a fost votată de doar 46% din cetățenii cu drept de vot.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.