Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (doc) Numele persoanelor responsabile că…

(doc) Numele persoanelor responsabile că Moldova a pierdut dosare la CtEDO și a fost taxată cu peste 95 de mii de euro

Piesa „Hamlet” va fi montată în în curtea Penitenciarului nr. 17

În anul precedent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat 16 hotărâri în privința R. Moldova. Zece dintre acestea au constatat violarea de către Moldova a cel puțin un articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). În alte șase cazuri, responsabilă de violarea drepturilor cetățenilor R. Moldova a fost declarată Federația Rusă. Suma prejudiciilor pe care Guvernul a fost obligat să le achite reclamanților constituie 95 348 de euro. Constatările aparțin Asociației Obștești „Juriștii pentru Drepturile Omului”, care elaborează în fiecare an lista persoanelor responsabile de condamnarea R. Moldova la CtEDO.

Moldova a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la liberate și siguranță în cinci cauze, pentru condiții inumane, tratament inuman și degradant în timpul detenției în trei cazuri, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil în două cauze și în câte un caz pentru violarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, la un remediu efectiv și la libertatea de întrunire și asociere. Totodată, Curtea a declarat că Moldova nu a asigurat protecția proprietății.

Cea mai mare sumă, de 42 968 de mii de euro, R. Moldova este obligată să o achite pentru că a violat dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectul proprietății în cauza „Cereale Flor” S.A. şi Roşca contra Moldovei. Judecătorii Curții de Apel Economice care s-ar face responsabili sunt Boris Bârză, Tamara Pelina și Ala Nogai.

Prejudicii de 12 mii de euro trebuie să achite statul pentru maltratare şi investigaţia ineficientă a maltratării, dar și detenție arbitrară în cauza Grecu contra Moldovei. Cauza respectivă a juns la CtEDO încă în 2010.  Responsabili de violarea drepturilor s-a face angajați ai Comisariatul de poliție Ciocana, judecătoarea instanței Ciocana Ala Malîi și magistrații de la Curtea de Apel Chișinău Marina Anton,  Anatolie Pahopol și Sergiu Arnăut și judecătorii Curții Supreme de Justiție: Ala Cobăneanu, Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Ion Vîlcov și Svetlana Caitaz.

Vedeți aici lista integrală a persoanelor responsabile de condamnarea R. Moldova la CtEDO în 2017

Lista reprezintă o sinteză ce include denumirea și numărul cererii examinate de Curte, descrierea succintă a violărilor constatate, satisfacția echitabilă acordată reclamantului și persoanele vinovate de condamnarea R. Moldova de către Curtea de la Strasbourg. Lista persoanelor vinovate de condamnarea R. Moldova la CtEDO a fost întocmită în baza informațiilor deținute de către avocații care au reprezentat reclamanții la Curte și în baza hotărârilor și deciziilor Curții Europene. Din acest motiv, ele ar putea să conțină inexactități. 

Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” precizează că „simpla prezență a numelui unei persoane în această listă nu înseamnă expres că această persoană urmează a fi atrasă la răspundere materială sau penală. Totuși, în cazul în care comportamentul oficialului constituie o infracțiune sau dacă greșeala acestuia a fost comisă intenționat sau din culpă gravă, împotriva acestui oficial urmează a fi pornite proceduri penale și, respectiv, civile. În R. Moldova, stabilirea gradului vinovăției este pusă în sarcina procuraturii”.

Prevederile Legii cu privire la Agentul Guvernamental stipulează că statul are dreptul de regres împotriva persoanelor ale căror acțiuni sau inacțiuni au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenției care a fost constatată printr-o hotărâre sau a impus soluționarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curții Europene ori formularea unei declarații unilaterale. Sumele se restituie în baza unei hotărâri judecătorești, proporțional vinovăției stabilite.

 

Sursa: Juriștii pentru Drepturile Omului
Foto: evz.ro