Întrucât au fost chemaţi să se prezinte pe rând, ultimul fiind reprezentantul Jurnal TV, semnatarii sesizării au cerut o şedinţă comună, dar solicitarea lor a fost respinsă. Pentru a fi chemaţi într-o nouă şedinţă, aceştia au fot îndrumaţi să întocmească o cerere oficială.

„Azi urma să aibă loc audierile reclamanţilor care au sesizat acţiunile anti-concurenţiale pe piaţa publicitară. Ne-am prezentat toţi împreună, dat fiind că am semnat împreună această cerere, pentru a susţine şi pentru a prezenta probe suplimentare în faţa consiliului sau de a lichida acele nelămuriri care au legătură cu cererea depusă. Spre surprinderea noastră nu s-a acceptat ca toţi împreună să fim în cadrul aceleaşi şedinţe, s-a vehiculat nişte prevederi nespecificate şi neclare care chipurile îi fac imposibilă ca toţi reclamanţii să asiste în aceeaşi şedinţă şi am depus o plângere sau o cerere comună pentru a petrece acea şedinţă comună după cum a fost semnată şi cererea”, avocatul Jurnal TV, Dumitru Pavel.

Reclamanţii spun că nu intenţionează să se prezinte separat la audieri, întrucât sesizarea Consiliului Concurenţei a fost una comună. Astfel, ei cer o şedinţă în care să fie prezenţi toţi reprezentanţii celor patru posturi de televiziune.

„Noi vrem să mergem în continuare împreună, pentru că este o problemă comună pentru cele patru posturi de televiziune. Încă săptămâna trecută din partea TV8 a fost invitată Mariana Raţă la o întâlnire cu doamna Cărare la care Mariana a întrebat de ce noi suntem invitaţi separat ţinând cont de faptul că este vorba de o plângere comună. Ei i s-a promis că în această săptămână va avea loc o şedinţă comună la care vor fi invitate cele patru posturi de televiziune. Atunci când noi am văzut că pentru ziua de lui toţi sunt invitaţi iarăşi separat, noi am decis să venim împreună la aceeaşi oră la care a fost invitat postul de televiziune Jurnal TV. Noi demonstrăm toată deschiderea noastră, noi suntem gata să discutăm problemele noastre, inclusiv interne, la o şedinţă comună cu cei de la Consiliul Concurenţei”, a declarat jurnalista Natalia Morari.

În urmă cu două săptămâni, o investigaţie realizată de portalul NewsMaker a scos la iveală că cele două case de vânzări acţionează concertat şi vând publicitate la pachet pentru toate televiziunile care aparţin democraţilor şi socialiştilor. Este vorba despre Casa Media, care oferă publicitate în special pentru televiziunile controlate de Plahotniuc. Printre acestea - Prime, Canal 2, Canal 3, Publika şi Exclusive Sales House, care vinde reclamă pentru NTV Moldova, Accent TV şi Exclusive TV.

Informaţiile despre înţelegerea dintre cele două case de vânzări au fost confirmate şi de către directorul executiv al Asociaţiei Agenţiilor de Publicitate, Galina Zablovskaia. Ea spune că, în aceste condiţii, televiziunile independente vor rămâne practic fără publicitate şi că o astfel de stratagemă este o premieră pentru Republica Moldova. Cu detalii vom reveni săptămâna viitoare.