Potrivit presei italiene, în momentul accidentului tânărul se afla pe marginea drumului și vorbea la telefon, asta după ce ar fi mers la niște prieteni pentru a lua masa. Tragedia s-ar fi produs din cauza întunericului, dar și a cotiturii unde se afla moldoveanul. La volanul Mercedes-ului era un alt tânăr în vârstă de 20 de ani, care nu a reușit să frâneze la timp.
Intervenția ambulanței a fost inutilă, iar tânărul a murit în urma impactului. Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.