18:37:02 18.04.2024
Stiri

Aplicația cu care poți spiona VIAȚA ONLINE a copilului tău

Știri 29.01.2018 17:30 Vizualizări1708 Autor: Ziarul National
Aplicația cu care poți spiona VIAȚA ONLINE a copilului tău Sursa: playtech.ro


Dacă ai urmărit serialul Netflix Black Mirror cam ai idee cum evoluează și până unde poate ajunge tehnologia, mai ales în relația părinte-copil. Mă rog, aia-i ficțiune, dar în viața reală există o aplicație prin care poți să-ți spionezi copilul.

Browserul Scout este creația companiei Santok Limited, din Londra, care a lansat în octombrie 2017 un smartphone pentru copii, Monqi. Aplicația a fost concepută pentru părinți, în special. Ea îți permite să spionezi de la distanță activitatea online a copilului. Astfel, poți vizualiza căutările în timp real ale copilului tău și poți chiar și bloca orice activitate inadecvată.

Pentru unii acest browser pare a fi o binecuvântare, în timp ce pe alții îi pun pe gânduri, întrebându-se până unde ai putea merge și cât de mult ai intra în viața copilului tău. Deși, dacă stai să te gândești, există nenumărate cazuri în care internetul a deschis căi prin care copiii să cadă în plasa diverșilor infractori sau psihopați.

Caracteristicile noii aplicații includ o căutare sigură, astfel încât copilul tău să se bucure de independență în căutările sale. Chiar și așa, niciodată nu va putea accesa conținut indecent. Ca părinte, ai acces de la distanță la viața copilului tău de pe internet, așa că vei monitoriza în orice moment navigarea online a acestuia, chiar dacă nu te afli lângă el.

Că tot vorbeam de Black Mirror, software-ul este similar cu tehnologia prezentată în episodul „Arkangel”. El dispune de un cip, care permite părinților să urmărească și să monitorizeze ceea ce văd copiii, de la imagini la videoclipuri.

Monqi pretinde a fi cel mai sigur smartphone pentru copii și asta datorită puterii pe care o au părinții în ea. Toate aplicațiile descărcate, dar și persoanele de contact pe care vrei să le înregistrezi au nevoie de aprobare. În plus, ca părinte, poți să programezi cât are voie copilul tău să stea cu ochii în ecran și poți opri, tot de la distanță, telefonul.

Sursa: playtech.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md