Suntem înconjuraţi de o mulţime de simboluri. Pe unele le înţelegem instinctiv, pe altele le învăţăm cu timpul, dar rareori ne întrebăm de unde îşi au originea diferite semne.
5. Simbolul de ieşire
În întrega lume, există două standarde majore concurente pentru semnele de ieşire. Statele Unite ale Americii foloseşte cuvântul “EXIT” cu caractere aldine şi de culoare roşie. Acest stil este considerat adecvat fiindcă are o vizibilitate sporită şi natură bombastică din cauza faptului că se foloseşte culoarea, care de obicei este asociată cu un pericol.
În restul lumii, preponderent în Europa, se foloseşte o pictogramă verde a unui om care tocmai a ieşit pe o uşă verde. Acest simbol e uşor de înţeles pentru oricine, indiferent de limba vorbită, iar culoarea verde e cea care în mod tradiţional e asociata cu siguranţa.
Simbolul american are originile în anul 1911, la incendiul Triangle Shirtwaist din Manhattan, în care au murit 146 de muncitori ai unei fabrici de îmbrăcăminte. Acest eveniment a încurajat Asociaţia Naţionala pentru Protecţia incendiilor (NFPA) să promoveze conceptul de “siguranţă a vieţii”. Ei au dezvoltat diferite criterii de semnalizare a ieşirii de urgenţă în timpul anilor 1930 şi 1940, experimentând cu diferite mărimi şi lăţimi.
4. Simbolul de ” Atenţie pericol de iradiere”
Simbolul de radiaţii, acum universal recunoscut, a fost inventat în 1946 de o echipă de lucru de la Universitatea din California, în laboratorul de radiaţie din Berkeley. Echipa a fost condusă de Nels Garden, care spunea: “un număr de persoane din grup a fost mai interesat într-un simbol care sugerează diferite motive, iar desenul care a trezit cel mai mare interes a fost un simbol sau model care reprezenta activitatea radioactivă a unui atom.”
Istorioarele afirmă că simbolul reprezentat era un atom, apoi cercul median ce reprezintă o sursă de radiaţie şi cele trei lame reprezentate alfa, beta şi radiaţii gamma.
3. Indicatorul STOP
Primul indicator de oprire – Stop- a apărut în Detroit, Michigan, în 1915 în acelaşi an în care primul semnal de trafic electric a apărut în Cleveland. Indicatorul STOP a fost de 0,6 metri, o foaie pătrată de metal cu litere negre pe un fundal alb. Î
n 1923, a fost elaborat un set de linii directoare pentru proiectarea indicatoarelor pentru diferite niveluri de pericol. Cercul, cu laturile infinite, a fost folosit pentru trecerile de cale ferată, iar octogonul a fost desemnat pentru un nivel mai înalt de pericol.
Potrivit profesorului Gene Hawkins, de la Universitatea de Construcţii din Texas,: “Roşul a fost întotdeauna asociat cu oprirea. Problema era că nu puteau produce un material reflectorizant roşu, care să dureze. Pur şi simplu nu a fost durabil până când au nu venit companiile cu un produs special la sfârşitul anilor ’40, începutul anilor ’50. ”
2. Simbolurile de feminin şi masculin
Explicaţia standard pentru simbolurile de masculin şi feminin este faptul că acestea au fost derivate din mitologia greacă şi anume scutul lui Marte şi oglinda de Venus, articole care în mod tradiţional erau asociate cu sexele masculin şi feminin.>
Înainte de inventarea acestui sistem , chimiştii foloseau adesea aceleaşi simboluri pe care alchimiştii medievali le-au folosit. Linnaeus a decis să împrumute sistemul chimic pentru notiţele sale de botanică, ca o formă brută de stenografie.
El a folosit vechile simboluri astrologice şi alchimice pentru Saturn, Jupiter, Marte şi Soarele pentru a reprezenta: erbacee perena, bienală şi plante anuale, precum şi simbolurile pentru Marte, Venus şi Mercur de a reprezenta un bărbat, o femeie şi condiţiile hermafrodite.
În curând, alţi botanişti şi zoologi au adoptat utilizarea acestor simboluri, fiidcă era convenabil şi usor de reţinut. De fapt, simbolul feminin este derivat din zeiţa Phosphorus (asociată cu planeta Venus, dar nu zeiţa romană) şi simbolul masculin de pe planeta Thouros (planeta Marte, dar nu zeul roman).
1. Semnul întrebării
Există o serie de explicaţii pentru semnul de întrebare, care a fost numit cândva punctul de interogare. Cele mai populare explicaţii sunt faptul că provine din cuvântul latin quaestio, sau “anchetă”, care a fost scrisă în stenografie ca “QO” şi în cele din urmă a devenit simbolul pe care-l folosim astăzi.
Unii oameni cred că semnul de întrebare ar fi putut derivat dintr-un neumă utilizată în notaţia muzicală medievală numită interruptus punctus, care a indicat intonarea la sfârşitul unei întrebări.
Alţii sunt adepţii ideii că acest simbol ar fi venit din Egipt şi a fost derivat de la apariţia codiţei de pisică de deasupra punctului. Alţii cred că savantul englez Alcuin din York a dezvoltat primul semn de întrebare în timp ce lucra la curtea lui Carol cel Mare şi dezvolta un nou sistem de punctuaţie.
O altă teorie mai recentă a fost propusă în 2011, conform ei, semnul întrebării şi-ar fi avut originile încă din secolul al V-lea, şi anume în manuscrise siriace ale Bibliei, care sunt cunoscute pentru mulţimea de semne şi puncte necunoscute.
