Silvia Radu a plantat în Parcul ”Dendrariu” molizi argintii: “Sper că măcar acest gest să nu mai fie criticat”

Primarul general interimar al capitalei a anunțat astăzi că 22 de molizi argintii au fost plantați în Parcul ”Dendrariu”  din Chișinău. “Ei vor fi îngrijiți și vor crește într-un spațiu protejat. Sper că peste ani, dintre ei să fie ales bradul care va bucura copiii și locuitorii Chișinăului de sărbătoarea Sfântă a Crăciunului”, a declarat Silvia Radu.

Aceasta a precizat că unul dintre molizi l-a cumpărat din banii ei personali și l-a donat parcului.

“Sper că măcar acest gest să nu mai fie criticat de acei politicieni cărora li se place să se audă vorbind”, a adăugat primarul general interimai al capitalei.

De notat că acțiunea primarului survine după ce la 15 ianuarie Silvia Radu a anunțat la şedinţa Primăriei că în Grădina Botanică de la Chişinău vor fi plantați molizi din banii recuperați de la agentul economic care trebuia să asigure livrarea Pomului de Crăciun din Ucraina în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Tot atunci, Radu a declarat că un molid va fi cumpărat din banii săi personali a compensa„dauna adusă mediului în urma defrișării bradului care a fost instalat în Piața Marii Adunări Naționale”.

Amintim că bradul din centrul capitalei a fost cumpărat de Silvia Radu de la un agent economic din capitală după ce pomul care a fost comandat din Ucraina a ajuns într-o stare deplorabilă în PMAN.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare