Un oraș din Africa riscă să rămână total fără apă în aprilie 2018. Locuitorii, rugați să economisească

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oficialii din Cape Town au început să roage rezidenții și vizitatorii să păstreze apă, avertizând că rezervele se pot termina în orașul sud-african lovit de secetă până în aprilie 2018.

Pentru a preveni criza, locuitorii vor avea alocați doar 50 de litri pe zi, comparativ cu 87 ca până acum, scrie Live Science.

„Mai sunt doar trei luni până când ajungem la Ziua Zero”, a precizat Patricia de Lille, primarul capitalei legislative a Africii de Sud. „Ziua Zero este atunci când oraşul va fi forţat să închidă o mare parte din rezerve, iar fiecare rezident va avea la dispoziţie doar 25 de litri pe zi”.

Ca o comparaţie, un american obişnuit foloseşte între 300 şi 380 de litri de apă pe zi. Doar o baie are nevoie de aproximativ 130 de litri. Un duş de zece minute ar termina resursa de 50 de litri a sud-africanului. Pentru a rămâne în limita de 50 de litri şi încă să mai ai apă de băut, o persoană trebuie să facă un duş de două minute, să tragă apa de la toaletă o singură dată, să spele vasele tot o singură dată, într-o chiuvetă plină şi să gătească o singură dată.

Deşi există mai multe demersuri de a obţine apă din surse alternative, acestea nu vor rezolva problema pe termen lung. Sursa problemei este creşterea temperaturii la nivel global, lucru care se vede atât în termometre, cât şi în efectele asupra planetei care pot fi văzute chiar din spaţiu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...