A fost desemnată firma care va repara clădirea Președinției Republicii Moldova

Compania de construcții „Sonbay” din Ankara va repara clădirea Președinției Republicii Moldova. Firma a fost desemnată în urma unei licitații organizate de Agenția Turcă de Coordonare și Cooperare (TIKA), se precizează într-o declaraţie transmisă Agenției Moldpres de către Ambasada Republicii Turcia la Chişinău.

Potrivit sursei citate, reparația instituției prezidenţiale de la Chişinău reprezintă o donație oferită poporului moldav din partea poporului turc.

Lucrările de reconstrucție a sediului președinției vor fi inițiate ca urmare a solicitării şeful statului, Igor Dodon, în cadrul întrevederilor avute cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, și cu prim-ministrul, Binali Yildirimm.

“Solicitarea lui Igor Dodon a fost aprobată în iulie 2017 de către președintele Recep Tayyip Erdogan, iar în zilele de 22-23 decembrie, Agenția Turcă de Coordonare și Cooperare (TIKA) a desfășurat o licitație conform legislației Republicii Turcia, la care au participat trei companii turcești. Licitația a fost câștigată de compania Sonbay cu sediul la Ankara, care a propus cel mai mic preț. Decizia statului turc de a repara edificiul președinției Republicii Moldova a fost comunicată autorităților de la Chișinău și, în special, Guvernului, toate procedurile fiind realizate în mod transparent”, se precizează în declaraţia difuzată de Ambasada Turciei.

Clădirea prezidențială a fost distrusă parțial în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Edificiul a fost construit între 1984-87 pentru a găzdui sovietul suprem al RSSM. În urma violențelor din acum nouă ani, cel mai mult au fost afectate parterul și primul etaj al clădirii.

Din cauza faptului că sediul Președinției rămâne în reparații Igor Dodon îşi are reşedinţa într-un fost conac urban, monument de arhitectură, amplasat pe strada Nicole Iorga din Chișinău.

De notat că anterior preşedintele Dodon a declarat că edificiul va fi reparat „nu din cauză că are nevoie preşedintele de oficii”, dar pentru că este un simbol al statului – clădirea principală din centrul capitalei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.