Trei mistreţi vânaţi ilegal, găsiţi într-o gospodărie din Sîngerei. Braconierii riscă până la trei ani de puşcărie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Petele de sânge lăsate pe un drum au dus inspectorii ecologici spre o gospodărie din satul Grigoreşti, comuna Alexăndreni, raionul Sîngerei, unde au fost găsiţi trei mistreţi vânaţi ilegal.

Inspectorii se aflau într-un raid pentru combaterea braconajului și tăierilor ilicite, când au văzut petele de sânge, iar ulterior au auzit într-o gospodărie din preajmă gălăgie și zgomotul de la arzătorul pentru pârlit porcii. Deplasându-se într-acolo, inspectorii au observat în gospodărie trei persoane (la moment necunoscute), care pârleau trei mistreți împușcați.

La fața locului a fost solicitată intervenția Inspectoratului de Poliție Sîngerei. Ulterior s-a stabilit că mistreții aflați în gospodăria dată au fost vânați ilegal, fără autorizație specială, cauzând astfel prejudiciu mediului în mărime de 37.500 lei.

Potrivit Inspectoratului Ecologic de Stat, s-a constatat că încălcarea respectivă conține elemente constitutive ale infracțiunii ecologice, care se încadrează în prevederile art.233, Cod Penal – „Vânatul ilegal”. Astfel, persoanele care se fac vinovate de împușcarea celor trei mistreți vor fi trase la răspundere penală, fiind pasibile de amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...