R. Moldova // 5 000 de euro pentru a scăpa un deținut de pârnaie: Avocatul, lângă pușcăriaș
Un avocat din Donduşeni a fost reţinut, duminică seara, după ce a fost prins în flagrant delict într-un restaurant din Chișinău de procurorii și ofițerii anticorupţie în timp ce primea 2 500 de euro de la un cetăţean.
Potrivit denunţătorului, aceasta era o parte din cele 5 000 de euro estorcate de avocat pentru muşamalizarea unui dosar penal.
Avocatul pretindea că ar avea influenţă asupra unor procurori de la Ungheni care ar putea să intervină pentru soluţionarea pozitivă a unui dosar penal, în care ruda denunţătorului a fost condamnată şi îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoare.
Procurorii ar fi trebuit să iniţieze procedura de revizuire a cauzei penale şi să elibereze condamnatul.
Avocatul reținut este cercetat penal pentru trafic de influenţă și riscă până la șapte ani de închisoare.
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”
Pe cine afectează praful SAHARIAN care a acoperit noapte trecută R. Moldova. Avertismentul medicilor