Parlamentar slovac: Grecii au de ales între ciumă și holeră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Referendumul de duminică din Grecia nu ar trebui să mai aibă loc deloc în acest stadiu, pentru că este prea târziu ca votanților greci să li se mai facă recomandări, a declarat parlamentarul slovac Richard Sulik, din partea partidului Libertate și Solidaritate (SaS, de factură liberală).

„Grecii au de ales între ciumă şi holeră. Chiar nu are nicio importanţă ce vor alege”, a spus Sulik, fost preşedinte al parlamentului de la Bratislava.

În opinia parlamentarului slovac, poporul grec a devenit ostaticul deciziei surprinzătoare a premierului Alexis Tsipras de a organiza referendumul. „Dacă Tsipras ar fi convocat referendumul acum două luni, răspunsul ar fi fost ‘nu’, (grecii) ar fi respins măsurile de austeritate. Acum, grecii s-au confruntat toată săptămâna cu bănci închise, cu faptul că nu pot retrage mai mult de 60 de euro pe zi de la ATM-uri, cu lipsa de mărunţiş. Iar acest lucru are un impact”, a explicat Sulik, care consideră că dacă grecii vor vota „da”, guvernul lui Tsipras ar trebui să-şi dea demisia a doua zi şi să fie organizate alegeri anticipate.

Însă Sulik crede că nici măcar un nou scrutin nu ar putea oferi o soluţie. „Syriza şi Tsipras au încă mulţi susţinători. Este posibil ca Syriza să piardă câteva voturi comparativ cu situaţia prezentă, dar s-ar putea să rămână şi în continuare cel mai puternic partid… Lucrurile ar putea fi la fel de complicate şi în lunile ce vor veni”, consideră parlamentarul slovac, care prezice că Grecia va intra în colaps, dar va rămâne pentru moment în zona euro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...