„Aş dori să vă atrag atenţia asupra unui aspect de la sfârşitul corespondenţei. Din câte înţeleg, este vorba despre faptul că Drăguţanu a vrut totuşi să pună administrare specială la cele trei bănci înainte de emiterea garanţiilor de către Guvernul Leancă. Dar Iaralov „i-a explicat“ că acest lucru va duce la prăbuşirea sistemului bancar şi a regimului de la guvernare”, a comentat vicepreşedintele Platformei DA.

„Toată lumea îşi aminteşte ce s-a întâmplat mai apoi. Potrivit raportului Kroll 2, după ce guvernul a oferit garanţii, Banca de Economii a oferit, pe parcursul lunii noiembrie 2014, credite de 836 de milioane de dolari, iar din Banca Socială au fost scoase 956 de milioane de dolari. Am fost jefuiţi şi forţaţi să plătim îndoit banii furaţi tot de la noi. Dar principalul lucru este că regimul ocupant de la guvernare a rezistat”, punctează Alexandru Slusari.