15:59:24 25.04.2024
Stiri

Un fost MINISTRU a primit titlul de Doctor Honoris Cauza al AȘM. Decizia a stârnit CRITICI

Social 04.07.2015 11:52 Vizualizări1549 Autor: Stela Mihailovici
Un fost MINISTRU a primit titlul de Doctor Honoris Cauza al AȘM. Decizia a stârnit CRITICI


Fostul ministru al Educației în Guvernul comunist condus de Vasile Tarlev a primit titlul de Doctor Honoris Cauza al Academiei de Științe a Moldovei „pentru contribuţia adusă la dezvoltarea ştiinţei, societăţii, educaţiei şi culturii, susţinerea şi promovarea activităţilor de cercetare, inovare şi creaţie atât în ţară, cât şi peste hotare”.

Victor Țvircun a primit titlul în cadrul unei ceremonii festive, iar președintele AȘM, Gheorghe Duca, a declarat că Țvircun este un „promotor al dialogului valoric european și universal”.

Într-o postare pe Facebook, deputata liberal-democrată Maria Ciobanu s-a arătat indignată de faptul că Victor Țvircun a primit o asemenea distincție și l-a criticat dur pe conducătorul AȘM.

„Cine are obraz, îi crapă de rușine... Cu regret, mulți nu au obraz și atunci ce să crape? Bravo, Duca! Ați transformat AȘM într-o fabrică de producere a academicienilor și a Doctorilor Honoris Cauza”, a scris parlamentara.

În perioada 1993-2005, Victor Țvircun a fost angajat al Ministerului de Externe, fiind și ambasador al R. Moldova în Turcia. Între aniii 2005-2008 acesta a deținut funcția de ministru al Educației și a fost demis când în fruntea Guvernului a ajuns Zinaida Greceanîi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md