Motivul protestului este o nouă sancţiune aplicată lui David Davitean, prin care este privat de dreptul la colete, dar şi de întrevederi cu rudele. Venera Gasparean afirmă că şeful închisorii, cercetat penal pentru tortură în urma evenimentelor din 7 aprilie, comite abateri grave în privinţa fiului ei.

Avocaţii lui Davitean spun că sancţiunile aplicate de Pântea sunt nemotivate.

Totodată, avocaţii susţin că recent, numărul mascaţilor care îl escortează pe clientul lor a crescut considerabil, însă nu au primit nicio explicaţie clară privind motivul. Apărătorii au depus o plângere împotriva acţiunilor administraţiei închisorii.

Echipa Jurnal TV a făcut mai multe tentative să obţină o reacţie de la şeful Penitenciarului nr. 13, însă angajaţii instituţiei i-au închis reporterului uşa în nas. Purtătorul de cuvânt al Departamentului Instituţiilor Penitenciare a respins acuzaţiile şi a declarat că abaterile disciplinare care ar fi fost comise de către Davitean sunt grave, iar şeful închisorii a fost obligat să aplice sancţiunile.