25 de milioane de euro vor fi alocate pentru reabilitarea termică a clădirilor publice din Chișinău

primaria-chisinau-a-primit-o-oferta-de-1-6-miliarde-de-lei-1415026353
Foto: basarabia.md

Proiectul de reabilitare termică a clădirilor publice din Chișinău a fost discutat astăzi în cadrul primei ședințe a grupului de lucru implicat. La întrunire au participat reprezentanții primăriei, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Băncii Europene de Investiții și a întreprinderilor municipale implicate. Au fost selectate 122 de instituții care urmează să fie reabilitate termic, dintre care 22 – în prima etapă.

„Vom monitoriza întregul procesul de implementare a proiectului, iar în acest sens vor fi cooptați cei mai buni specialiști în domeniu. Dorim să includem cât mai multe edificii care necesită reabilitare termică pentru a spori gradul de eficiență energetică a școlilor, grădinițelor, spitalelor și blocurilor de locuințe”, a declarat primarul interimar, Silvia Radu, în cadrul ședinței.

Proiectul este realizat cu suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a Băncii Europene pentru Investiții și are un buget de 25 milioane de euro. Cinci milioane de euro din această sumă reprezintă un grant al Fondului E5P.

Acesta prevede, pe lângă termoizolarea pereților, lucrări adiționale de reabilitare a rețelelor de ventilare, electrice, dar și a punctelor termice. În primă etapă vor fi reabilitate clădirile publice – școlile, grădinițele și spitalele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente