Astfel nu ar fi putut verifica identitatea persoanelor care şi-au schimbat reşedinţa în prag de alegeri. În replică, preşedintele CEC i-a reproşat colegului său că încearcă să perturbeze şedinţa comisiei. 

„Am solicitat domnului Ciocan să mi se dea accesul fie electronic, fie pe computer, fie în alt mod, dar să pot vedea numărul de persoanelor care au adresa în Băcioi sau dacă au adresa în altă parte sau dacă au votat şi alte persoane care sunt acolo. Eu consider că am dreptul şi preşedintele nu are dreptul să-mi restricţioneze accesul la informaţie, aşa cum oricare dintre colegi au dreptul. Am în vedere funcţionarii electorali, iar eu în calitate de vicepreşedinte nu pot avea această informaţie”, a menţionat Ştefan Urâtu.

„Dvs solicitaţi numele fiecărui om în parte cu codul personal, adresa de la domiciliu şi bifarea despre faptul a votat sau nu a votat”, i-a replicat Iurie Ciocan.

„Noi suntem obligaţi să verificăm listele şi să organizăm alegerile corect. Faptul că listele sunt umflate nu trezeşte la nimeni dubii!”, a fost răspunsul lui Urâtu.

După minute în şir de replici acide, Iurie Ciocan a spus că subiectul trebuie închis, pentru că „îi priveşte multă lume”.