Actualitate

Oficial francez: Protestele din Iran nu reprezintă o ameninţare pentru pacea internaţională

”În pofida evenimentelor îngrijorătoare ce au avut loc în utlimele zile în Iran, acestea nu reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale. Trebuie să fim atenţi la orice încercare de a exploata această criză pentru scopuri personale, care ar avea rezultatul diametral opus celui dorit”, a declarat ambasadorul Franţei la ONU.

Cel puţin 22 de oameni au murit în timpul protestelor antiguvernamentale din Iran. Alţi peste 550 de manifestanţi au fost reţinuţi de către poliţie începând de joi.

Demonstranţii se declară nemulţumiţi în privinţa dificultăţilor economice şi a faptelor de corupţie din ţară. Scandările l-au vizat pe liderul suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, precum şi conducerea clericală care se află la putere de la revoluţia din 1979.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a condamnat violenţele şi a subliniat că oamenii au dreptul să aibă o opinie diferită, în baza Constituţiei, dar a avertizat cetăţenii să renunţe la protestele antiguvernamentale.

Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *