Fost consilier al lui Plahotniuc, despre situația de la Chișinău: Dodon se declară rusofil, dar e controlat de Plahotniuc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consultantul politic român Cozmin Gușă, fost consilier al oligarhului Vladimir Plahotniuc, a comentat situația politică de la Chișinău la început de 2018, referindu-se la suspendarea repetată a președintelui Igor Dodon.

Consultantul politic a precizat că Guvernul din Republica Moldova este condus, de fapt, de liderul de facto Vlad Plahotniuc.

„Ce se întâmplă de fapt? Faptic, Guvernul, care este condus de prim-ministrul Filip, dar de fapt este condus de liderul de facto al Moldovei, Vlad Plahotniuc, încearcă nişte numiri în zone-cheie pentru decizia administrativă de la Chişinău, care numiri nu sunt bine-văzute de către rusofili sau de către rusofilii declaraţi. Leancă, după cum bine ştiţi, este şi fost prim-ministru şi fost ministru de externe şi, mai important, este un fost angajat al Ambasadei Uniunii Sovietice de la Bucureşti, de dinainte de 1989. Tănase, la rândul lui, este un moldovenist, dar de tentă pro-română, care are rădăcini puternice şi tot în legătură cu Vlad Plahotniuc. Practic, Dodon refuză aceste numiri care i-ar da o putere mult mai mare în interiorul Guvernului, pe nişte zone-cheie, care sunt pregătite pentru luptele geo-politice care urmează şi acuma Dodon, sigur că… o face cu toată gura, dar nu trebuie să presupunem că o face chiar din convingere, pentru că Dodon, la rândul lui, chiar dacă s-a declarat „putinist” sau rusofil, el este un preşedinte al Moldovei care se va afla în continuare în zona de influenţă a lui Vlad Plahotniuc. Spunem toate lucrurile pentru că, în mod sigur, dacă eu le ştiu sau noi le ştim, ele sunt ştiute şi de către strategii de la Kremlin şi atunci jocul trebuie să devină într-un fel transparent şi pentru observatorii din România care sunt interesaţi de aşa ceva”, a zis Cozmin Guşă.

„La Chişinău avem o situaţie explozivă”, a spus Guşă, care a reiterat faptul că Republica Moldova este o ţară „majoritar rusofilă, deocamdată”.

„În mod concret, la Chişinău avem o situaţie foarte explozivă, mai ales din momentul în care autorităţile ruseşti au cerut arestarea lui Plahotniuc. O decizie definitivă a Instanţei a impus arestarea lui Plahotniuc, care este conducătorul de facto al Moldovei. În această situaţie complicată va reamintesc că Plahotniuc s-a dus de urgenţă în SUA, a avut o vizită mai mult de decor, o întâlnire cu câţiva parlamentari şi din acel moment, a semnalizat că se desparte într-un mod clar şi neaşteptat pentru mediul de afaceri de legătura, de influenţa de la Kremlin. Vă daţi seama într-o ţară majoritar rusofilă, deocamdată, sunt şi foarte mulţi moldoveni dedicaţi unirii cu România… Este un butoi cu pulbere care stă să explodeze în următoarea perioadă”, a mai afirmat consultantul politic.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...