Actualitate

Moldova a început să preia de facto controlul asupra frontierei de stat în regiunea transnistreană

Potrivit sursei citate, în ultimul timp au fost înregistrate progrese în relaţia cu autorităţile din stânga Nistrului. „La sfârşit de noiembrie am semnat patru protocoale cu partea transnistreană care înseamnă rezolvarea unor probleme concrete pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului. În plus, am avut şi o întâlnire în Austria, în formatul 5+2, care s-a încheiat cu semnarea Protocolului de la Viena. Mai mult, Republica Moldova a început să preia de facto controlul asupra frontierei de stat în regiunea transnistreană prin instituirea punctelor comune de control vamal moldo-ucrainean. Este de fapt revenirea la normalitate, fiindcă e normal pentru orice ţară să deţină controlul asupra întregii frontiere de stat. Prin dialog şi făcându-ne bine temele putem depăşi orice impas”, a opinat Filip.

„A venit timpul să punem capăt acestui conflict îngheţat, printr-o soluţie în acord cu dreptul internaţional”, a adăugat Premierul.

El a specificat că după deblocarea negocierilor şi progresele din acest an, în 2018 se va munci pentru soluţionarea conflictului şi găsirea unei formule pentru regiunea transnistreană ca parte a Republicii Moldova. „Suntem realişti şi ştim că nu va fi uşor să ajungem la un acord final, dar suntem dispuşi să muncim şi să negociem cu inteligenţă”, a conchis şeful Executivului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *