„Avem nevoie de proteste şi de apeluri către parteneri internaţionali. Din sinteza raportului Kroll 2 ştim că, înainte de ultimele alegeri parlamentare, după adoptarea deciziei Guvernului din 7 noiembrie 2014, privind garanţiile în valoare de 9,5 miliarde de lei, doar din Banca de Economii şi Banca Socială, până pe 26 noiembrie 2014 au fost scoase aproape 1,8 miliarde de dolari. Câteva luni mai târziu, un alt prim-ministru Chiril Gaburici a semnat emiterea de noi garanţii de 5,4 miliarde de lei.  A vrut să semneze pentru încă altele 7,5 miliarde, dar l-au împiedicat protestele Platformei DA”, afirmă Alexandru Slusari.

Vicepreşedintele Platformei DA consideră că noile numiri din Guvernul Filip crează premise pentru un nou jaf.

„Acum se întorc. Un furt garant al jafului va semna decrete de numire ale complicelui său Iurie Leancă, dar şi al lui Chiril Gaburici şi Alexandru Tănase, autorul noii Constituţii a GBC, a cărui „propunere ingenioasă” privind plafonul taxei de stat a deschis calea pentru spălarea de 30 de miliarde de dolari. Rămâne să-l mai întoarcă pe Drăguţan şi să-l facă pe Shor ministru al Finanţelor”, a menţionat Alexandru Slusari.
 
„Pe vream lui Leancă şi Gaburici am fost furaţi de 15% din PIB, după care noi trebuie să plătim 25 de miliarde de lei. În acest timp, nimeni nu a încercat să întoarcă banii care probabil au ajuns în buzunarele celor 90% de „oameni cinstiţi” ai lui Filip. Acum înainte de noile alegeri trebuie de repetat. În plus, unii dintre banii furaţi vor fi cheltuiţi pentru campania electorală”, a mai spus vicepreşedintele Platformei DA.