Ciudatul ritual este practicat în acest sat din Mexic încă din 1789. Localnicii privesc acest crocodil ca pe o prinţesă şi sunt convinşi că un astfel de ritual le va aduce în plase peşte, creveţi şi fructe de mare, din plin.

Crocodilul a fost botezat Maria Isabel. Femela a fost îmbrăcată în rochie albă şi nu a putut spune "da". Din motive din precauţie, botul i-a fost legat cu o frânghie la fel de albă ca rochia de mireasă. După ceremonia simbolică, reptila a fost purtată în braţe de proaspătul soţ. Primarul a dansat cu crocodilul, iar exemplul i-a fost urmat de toţi nuntaşii.

Nuntaşii au avut şi misiunea de a duce prinţesa, adică reptila, pe la casele tuturor localnicilor. Ei s-au asigurat astfel că în sat va fi pace, iar comunitatea va fi una prosperă.