Pompierii ucraineni încearcă să stingă şase focare de incendiu situate la distanţe cuprinse între 10 şi 25 de kilometri de zona de excludere creată în jurul centralei nucleare. Incendiile de vegetaţie afectează de câteva zile 130 de hectare de teren, în zonele Buriakivka şi Vektor.

Potrivit autorităţilor, nivelul de cesiu radioactiv ar depăşi de aproximativ zece ori concentraţiile normale din atmosferă.

Autorităţile ucrainene au mobilizat 117 pompieri şi 24 de unităţi pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din apropierea centralei nucleare Cernobîl, dezafectată şi izolată după accidentul industrial din aprilie 1986.