/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Monica Babuc promite redeschiderea a trei școli în care primarii sunt din partea PDM

missing
29 decembrie 2017, ora 17:53

Potrivit ministrului, după vacanța de Crăciun va fi redeschisă școala primară din satul Fârlădeni, raionul Hâncești, acolo unde învață opt elevi în clasa întâi și 16 elevi în clasa a 4-a. De asemenea, va fi redeschisă școala primară din satul Țepilova, raionul Soroca, unde învață 21 de copii. Ulterior, începând cu 1 septembrie, ar putea fi redeschisă școala primară din Bolohan, raionul Orhei.

Școlile care ar putea fi redeschise în 2018:

  • s. Fârlădeni, r. Hâncești – 24 de elevi
  • s. Țepilova, r. Soroca – 21 de elevi
  • s. Bolohan, r. Orhei – 17 de elevi

În toate cele trei localități, primarii sunt din partea Partidului Democrat. Babuc nu a putut spune clar, însă, în baza căror criterii au fost selectate anume aceste școli. Ea a spus doar că au fost mai multe demersuri din partea părinților și a negat faptul că unul din motive ar fi fost apartenența primarilor la Partidul Democrat.

„Dragi prieteni, nu are absolut nicio legătură acest lucru și dacă o să vă spun că Partidul Democrat din câte cunosc are peste 400 de primari, ar trebui să fie redeschise poate sute de școli. Mi se pare absolut stranie întrebarea dumneavoastră, dar ok, o înțeleg”, a spus Monica Babuc.

De asemenea, Babuc a spus că la anul ar putea fi micșorat atât numărul de ore, cât și numărul disciplinelor obligatorii pentru elevi și liceeni. Din acest motiv, spune ministrul, ar putea fi afectat salariul profesorilor.

Ieri, membrii organizației de tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate au depus la minister o petiție, semnată de aproape 2 mii de elevi, prin care cer micșorarea numărului disciplinelor obligatorii. Monica Babuc a spus că inițiativa ministerului nu are nicio legătură cu petiția celor de la PAS.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram