Grupul de inițiativă pentru referendumul de anulare a sistemului mixt de vot a depus actele la CEC

Grupul de inițiativă pentru inițierea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt de vot a depus astăzi pachetul de acte pentru a fi înregistrat la Comisia Electorală Centrală. Potrivit legislației, CEC trebuie să ia o decizie în cel mult 15 zile.

Președintele grupului de inițiativă Ștefan Gligor a menționat că CEC urmează să se expună dacă înregistrează grupul de inițiativă sau nu. Pentru a iniția un referendum consultativ legislativ sunt necesare cel puțin 200 de mii de semnături.

La rândul său, președintele CEC, Alina Russu, a declarat că „CEC are la dispoziție 15 zile pentru a examina pachetul de acte depuse, iar ulterior, în cadrul unei ședințe publice, cu participarea membrilor CEC se va decide dacă vor da curs inițiativei sau va fi respinsă”.

Grupul de inițiativă pentru organizarea referendumului privind abrogarea Legii prin care au fost aduse modificări la Codul Electoral a fost constituit duminică, 17 decembrie. Potrivit membrilor acestuia, desfășurarea referendumului vine să corecteze abuzul comis de către PDM.

Potrivit lui Ștefan Gligor, acceptarea sistemului de vot mixt va menține Republica Moldova în haosul care este în prezent.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.