Actualitate

DREPTUL LA REPLICĂ

Domnule redactor!

Un angajat al dvs., pe care eu nu am avut onoarea a-l cunoaște personal cândva, și de care, recunosc, nici nu auzisem până acum, Marin Basarab, scrie că ar avea multe de spus „de valoarea mea umană”. Și asta după ce declară cu un aplomb nedisimulat că nu mi-a vizionat filmele și nu poate să se expună referitor la valoarea lor artistică.

Eram convins și continuu să cred că ceea ce ar interesa cititorii „Timpului” sunt tocmai filmele mele, împreună cu distincțiile internaționale de care s-au bucurat: „Ar fi avut o altă soartă”, „Iona”, „Dizidentul”, „Şi va fi…”, (Cannes-93, Sélection Officielle „Un Sertain Regard”), „Mirajul dragostei”, „Arrivederci” (Laureat al Premiilor Erasmus EuroMedia, acordate de către Societatea Europeană pentru Educaţie şi Comunicare la categoria „Pentru dezvoltarea dialogului intercultural într-o Europă unită"), „Milika”. M.B. însă găsește de cuviință să ofere publicului altceva, un amestec infim de etichetări și insinuări mârșave, calomnii, denaturări mincinoase, în limbajul binecunoscut al denunțurilor din presa sovietică. De altfel, un cititor a și remarcat într-un comentariu: „Pe timpul Uniunii Sovietice mai era o formă de măgărie – „biciuirea" publică. Așa că și autorul (m.b.) se inspiră din aceeași sursă”. Presupun, cititorul dumneavoastră nu a știut dedesubturile problemei, dar cu observația sa a nimerit în țintă. Asemenea delațiuni publice, vă amintesc, aveau în comunism caracterul unor campanii prin care se urmărea intimidarea ori suprimarea celor care nu conveneau regimului, uneori fiind chiar un mottou pentru lichidarea lor fizică. Or, trebuie să vă comunic, bula de venin cu semnătura lui m.b. din publicația „Timpul” face parte dintr-o campanie furibundă, agresivă, pe care un grupuscul gălăgios de pe lângă cinematografie o întreține împotriva mea cu o ură cvasifiziologică de aproape un an de zile. Mai exact, de când cu eforturi uriașe am reușit împreună cu echipa să punem activitatea CNC pe picioare, să lansăm în producţie 15 filme autohtone, să organizăm multiple evenimente cinematografice. Scopul acestei campanii este unul meschin, banal, vechi de când lumea, eliberarea subsemnatului din funcția de Director al CNC, și ar putea fi rezumată într-o frază: „Acum, când este CNC cu ştampilă, cu un oficiu bine amenajat, cu finanţare de la stat pentru proiecte cinematografice – dă-te într-o parte să venim noi, că noi suntem mai buni!”.

Îmi pare rău că printre acești „revoltați”, mânat de niște interese personale, s-a rătăcit un cunoscător al artei cinematografice, unicul, de fapt, care recunoaște că nu are nimic de obiectat activității mele regizorale, reproșându-mi, zice el, „doar activitatea managerială de la CNC”.

Restul sunt doar niște iluștri necunoscuți, fără studii finalizate în domeniu și fără vreo realizare concretă cinematografică oarecare. Cred că nu putem lua de bune intențiile lui Dumitru Marian, capul „revoltaților”, de a face din cinematograful „Odeon” un fel de Novâie Vasiuki, așa cum promitea odată în studioul de la „Unimedia”. În producția de filme acesta a reușit doar „marea performanță” de administrator într-un documentar produs de Chiril Lucinschi și Nataşa Morari. Administrator, pentru necunoscători, e cel ce are grijă, pe platou, de scaunul regizorului și de cafeluţe pentru cei prezenți, apoi să vândă bilete la film. Și nici declarațiile lui Dumitru Grosei, care se bat cap în cap, că a făcut într-un an ba 5, ba 3 filme, nu pot fi luate în serios. Ultimul, fost angajat al CNC, uită să pomenească în atacurile sale împotriva Directorului CNC că a lipsit de la serviciu două luni de zile, fiind ocupat în România cu o activitate deloc cinematografică – comercializarea scândurilor. Aceste persoane, la care a aderat o altă fostă angajată a CNC, Iusuphodjaev Valentina Azamathodja, cu o pasiune mai puțin cinematografică – decriptarea parolei la email-ul guvernamental al CNC și copierea, nopțile, a scrisorilor diplomatice, au pornit o campanie brutală de denigrare a directorului CNC. Înaintea articolașului mustind de ură al lui m.b., au mai fost denunţuri din cele înșiruite de pătimașii iubitori de „transparență” și „dreptate” la Ministerul Culturii, RISE, Fisc, Expertiza Economică, o conferință de presă specială, atacuri repetate pe Facebook etc., etc.

Nimic nu le place în activitatea CNC. Dovada cea mai convingătoare a relei lor voințe e faptul că ei, niște jalnici impostori, au ajuns chiar să pună la îndoială cu un tupeu impardonabil până și capacitatea membrilor Comisiei de selecţie a scenariilor, unor personalități marcante în ale scrisului precum academicianul Mihai Cimpoi, scriitorii Andrei Țurcanu și Emil Galaicu-Păun , de a da calificările necesare unor texte scenaristice.
De la începutul activităţii mele în funcţia de Director CNC până în prezent sunt supus unei hărțuieli continue, susținută de același refren: „Demisia! Numai noi, cei consacraţi, știm cum se face cinematografia!”. Dl Cobâleanschi, după problemele de creaţie pe care le are azi în România, a scris și mai clar: „Dle Jereghi, ar fi bine să vă dați demisia, în acest post trebuie să vină oameni cu cunoștințe”. Am înțeles că e vorba de „cunoștințe” în sensul de „oameni cu relații”. Poate că un D. Marian excelează în domeniu, ca Ostap Bender al „afacerilor”, obișnuit să-și ascundă inconsistența profesională în domeniu cu jocul unor baloane de săpun. Acesta să fie rolul și rostul directorului CNC? Firește, controalele (unele au durat luni de zile!) activității Centrului n-au adeverit nimic din cele înșiruite de pătimașii iubitori de „profesionism”, dar vă imaginați câți nervi, câtă sănătate, câtă energie, cât timp cheltuit în van!

Acum, văzând că minciunile lor nu prind, au decis să dea lovitura de grație, printr-o interpretare falsă și tendențioasă a unui demers al CNC către Ministerul Culturii. Era o sesizare, cum bine a observat Dna Larisa Ungureanu într-un comentariu, și nu un denunț, cum insinuează cu răutate m.b. O sesizare care urmá la o plângere primită de la un spectator care se arăta revoltat de faptul că la proiecția filmelor din programul AnimEst la cinematograful „Odeon” s-au vândut bilete cu ştampila „AltFilm” fără bon de casă. Din cauza obligativității de a procura bilete, anunțată de organizator, ne scria dumnealui, „mulți spectatori au fost revoltați, știind că acest Program e unul de binefacere și a fost oferit copiilor moldoveni de către CNC din România și Ministerul Culturii din Moldova. Totodată, cinematograful „Odeon” a fost oferit organizatorilor AltFilm-ului cu condiția realizării gratis a acestui program”. N-am săvârșit nimic altceva decât să atenționez forul superior asupra unor nereguli. Dar cei vizați au făcut imediat din acest demers un scandal internațional, învinuindu-mă de antiromânism, românismul continuând să rămână la noi cea mai la îndemână armă în mâna unor patrioți de mucava. Deși spectatorii-țintă ai acestui program erau copiii, ei au pornit în cor să vocifereze o teză dubioasă că numai cu bilete se educă un spectator, trecând sub tăcere și faptul că în contractul dintre Asociația obștească „AltFilm”, patronată de D. Marian, și studioul „Moldova Film” S.A., printre obligativitățile studioului, un punct stipula să „asigure accesul liber al invitaților și spectatorilor”. Nimeni nu e împotriva unor inițiative de promovare și difuzare a filmului. Cu atât mai mult, a filmului românesc, noi având deja încheiat un Acord de colaborare cu CNC din România pentru difuzarea filmului românesc în Republica Moldova și a filmului autohton în România. Controlul asupra sesizării noastre încă nu s-a terminat, iar m.b. ar fi putut să mai aștepte cu „demascările” sale de politruc. Nu mai vorbesc de faptul că o elementară deontologie îl obliga, ca ziarist, înainte de a scrie „la comandă” să ceară, totuși, informații și de la cealaltă parte.

Respectele mele,
Valeriu Jereghi

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *