00:25:17 24.04.2024
Stiri

Reguli NOI la un punct de trecere a frontierei R. Moldova, destul de aglomerat

Economie 29.12.2017 11:40 Vizualizări2040 Autor: Ziarul National
Reguli NOI la un punct de trecere a frontierei R. Moldova, destul de aglomerat


Autoritățile promit reducerea cozilor în postul vamal de frontieră „Otaci”, după ce aici a fost inaugurată ieri o nouă zonă de control vamal destinată autocamioanelor.

Astfel, toate procedurile de vămuire vor fi efectuate în zona de control vamal aflată la 1,5 km distanță de frontieră, urmând ca în punctul de trecere să fie efectuată doar înregistrarea traversării și autorizarea scoaterii mărfurilor de pe teritoriul țării.

Potrivit Serviciului Vamal, cele mai mari aglomerări sunt consemnate la ieșirea din țară și, la etapa inițială, zona va fi prevăzută pentru perfectarea operațiunilor de export și reexport, iar perfectarea celorlalte regimuri vamale va fi efectuată în baza unei cereri prealabile.

Noua zonă de control vamal este amplasată pe traseul R-9 Soroca-Otaci (km 40), aflându-se la intersecția mai multor artere importante de circulație. Cu o suprafață de 0,5 ha, noua zonă de control vamal va avea o capacitate de procesare de circa 120 de camioane pe zi, acesta constituind fluxul zilnic atestat pe sensul de ieșire din țară prin postul vamal „Otaci”.

Zona dispune și de o parcare prevăzută pentru 35 de autocamioane, două depozite și o cameră de păstrare a corpurilor delicte.

Costul total al lucrărilor de construcție se cifrează la 8,5 milioane de lei, sumă alocată de către Î.S. „Vamservinform”, fondată de către Serviciul Vamal.

Serviciul Vamal intenționează să construiască asemenea zone de control vamal în alte trei posturi vamale care înregistrează valori mari de trafic: Giurgiulești (MD-RO), Sculeni și Costești. Prin această măsură se urmărește excluderea staționării autocamioanelor în punctul de trecere a frontierei, iar ca rezultat - fluidizarea traficului transfrontalier.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md