Mariana Timotin este doctor în Drept şi activează la Universitatea de Stat, fiind din 2009 prodecan şi preşedinta Comisiei de Asigurare a Calităţii din cadrul Facultăţii de Drept. Ziarul de Gardă scrie că este căsătorită cu fostul procuror Veaceslav Timotin, în prezent administrator certificat în cadrul Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor, find desemnat în 2013 administratorul insolvabilităţii companiei „Aroma”, deţinută de stat. În 2012-2013, atunci când problemele de la Societatea pe Acţiuni „Aroma” au devenit publice, Vasile Bumacov, pe atunci ministrul Agriculturii, vorbea despre un atac raider la care ar fi fost supusă întreprinderea statului. Recent, Guvernul a decis să includă „Aroma” în lista debitorilor de importanţă vitală pentru economie şi să prelungească perioada de restructurare a companiei cu încă doi ani. Solicitată de Ziarul de Gardă, Mariana Timotin a declarat că intenţionează să activeze conform legii, aşa ca să nu-i fie ruşine, iar soţul ei îi rămâne soţ indiferent de situaţie şi el nu putea să influenţeze cu nimic competiţia.

Ceilalţi doi membri noi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt doctori în drept şi colegi la Facultatea de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

Serghei Ţurcan este şeful Catedrei Drept Public din cadrul facultăţii, iar Ion Postu este conferenţiar universitar în cadrul aceleiaşi catedre. În perioada 2010-2013 Serghei Ţurcan a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor, iar la finalizarea mandatului a fost decorat de către procurorul general de atunci, Corneliu Gurin, cu medalia Crucea „Pentru Merit”, clasa I. El este şi membru al Colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor din cadrul CSM.

Şeful celor doi noi membri ai Consiliului este Alexandru Cauia, decanul Facultăţii de Drept a ULIM, tot el, unul dintre vicepreşedinţii Partidului Democrat din Moldova şi preşedintele Organizaţiei Tineretului PD. Vitalie Gămurari, actualul purtător de cuvânt al formaţiunii conduse de Vladimir Plahotniuc, este fostul decan al acestei facultăţi. În 2015, Cauia a fost membru al Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor din subordinea CSM, însă fiind ales şef al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat în 2016, a demisionat după ce portalul Anticorupţie a semnalat un eventual conflict de interese.

Solicitat de Ziarul de Gardă, Alexandru Cauia, coleg de partid cu deputaţii care i-au votat pe cei doi, a declarat că nu a influenţat în niciun fel rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiilor la CSM. Ion Postu, la rândul său, a spus că promite şi garantează că vicepreşedintele PD Cauia nu are cum să îi influenţeze activitatea în Consiliu. Şi Serghei Ţurcan a declarat că nu va fi influenţat.

La concursul pentru cele trei posturi vacante la CSM, organizat de comisia parlamentară Juridică, au participat opt candidaţi, iar unul dintre aspiranţii care nu a trecut proba interviului a acuzat membrii structurii că au mimat competiţia şi că rezultatele se ştiau din timp. Toţi cei trei membri noi ai structurii urmează să-şi ocupe fotoliile la începutul anului 2018. Locurile au rămas vacante întrucât săptămâna aceasta au expirat mandatele membrilor titulari de drept Violeta Cojocaru, Teodor Cârnaţ şi Gheorghe Avornic, ultimii doi fiind deseori ţinta scandalurilor mediatice. Însăşi aprobarea lor a trecut cu scandal, cele mai aprinse polemici provocându-le profesorul Gheorghe Avornic. El a dezvăluit că are mai multe rude în sistem şi chiar că este naşul de cununie al colegei din CSM, Violeta Cojocaru.

Consiliul Superior al Magistraturii are 12 membri. Acum două luni, la adunarea generală a judecătorilor au fost aleşi cei şase membri ai instituţiei din partea magistraţilor. Este vorba despre Petru Moraru, Anatolie Galben, Alexandru Gheorghieş, actualul preşedinte al Consiliului Victor Micu, Nina Cernat şi Dorel Musteaţă. Ultimii trei au câştigat un al doilea mandat în instituţie.