Serghei Lavrov și Rex Tillerson subliniază necesitatea negocierilor în privința Coreei de Nord

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și Rex Tillerson, au avut marți, la telefon, o discuție consacrată programului nuclear nord-coreean, convenind importanța trecerii la o etapă de negociere, potrivit Moscovei, transmite AFP.

„Cele două părți împărtășesc opinia că programul nord-coreean de rachete nucleare este contrar cerințelor Consiliului de Securitate al ONU”, a indicat ministerul rus al Afacerilor Externe, într-un comunicat, citat de Agerpres.

„S-a subliniat că este necesară trecerea cât mai rapidă de la un limbaj al sancțiunilor la un proces de negociere”, arată aceeași sursă.

Lavrov a „subliniat din nou că este inadmisibil să fie exacerbate tensiunile din jurul peninsulei coreene prin retorica agresivă a Washingtonului față de Phenian și prin sporirea pregătirilor militare în regiune”, a adăugat respectiva sursă, precizând că discuția telefonică a avut loc la inițiativa Washingtonului.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri în unanimitate, grație susținerii Chinei, o rezoluție ce impune noi sancțiuni la adresa Coreei de Nord, în special restricții la importurile de petrol, cruciale pentru programele sale balistic și nuclear.

Președintele american, Donald Trump, a amenințat că „va distruge total” Coreea de Nord în caz de atac asupra SUA, în timp ce Phenianul afirmă că trebuie să fie acceptat ca o putere nucleară de către comunitatea internațională.

Coreea de Nord a calificat duminică noile sancțiuni ale ONU drept „un act de război”.

Moscova a chemat la organizarea de discuții între Coreea de Nord şi Statele Unite, avertizând asupra „riscului unei escaladări care să scape de sub control”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...