/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO. DOC/ Radu, Grozavu și Codreanu vor fi audiați în cadrul unui proces penal pornit în baza sesizării liberalilor

missing
26 decembrie 2017, ora 20:05

Șaptefrați a declarat că în cadrul procesului penal se va confirma sau infirma circumstanțele expuse de domnul Munteanu și se va decide dacă se va deschide sau nu un dosar penal. „Se face doar o cercetare a argumentelor expuse în sesizarea domnului Munteanu  pentru a stabili toate circumstanțele pe care le invocă”, a declarat Șaptefrați.

Pe pagina sa de facebook, Valeriu Munteanu, vicepreședintele PL, a scris: „Procuratura municipală a pornit, la solicitarea Partidului Liberal, un proces penal (nr. 238/17) pe faptul săvârșirii de către Silvia Radu (în complicitate cu Nistor Grozavu și Ruslan Codreanu) a infracțiunii de uzurpare de calități oficiale (art. 351 Cod Penal) și a infracțiunii de samavolnicie (art. 352 Cod Penal)”. Potrivit lui, astfel liderul PD dorește „să curme rapid periplul dezonorant al Silviei Radu la primăria Chișinău, dar mai ales dorește să transmită un mesaj puternic către armata sa de funcționari și funcționărași care au acceptat să reprezinte Partidul Democrat în diferite calități oficiale, iar acum târâie prin noroaie „obrazul” partidului”.

„Nu comentez nicicum. Nici măcar nu am vrut să văd despre ce e vorba. Acum aflu de la dvs. Dacă voi fi chemat la audieri, sigur că voi merge”, a declarat pentru TV8 Ruslan Codreanu.

„Doamna primar nu va comenta nici într-un fel situația dată, însă a menționat că autorii sesizării o fac doar din intenția de a nu dispărea din atenția opiniei publice”, a menționat Vadim Brânzaniuc, ofițerul de presă a Primăriei Chișinău.

Amintim că, vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu a semnat un denunț la Procuratura Generală prin intermediul căruia PL solicită pornirea unei cauze penale și atragerea la răspundere penală a Silviei Radu și a lui Ruslan Codreanu, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale și a infracțiunii de samovolnicie. În denunț liberalii solicită și examinarea acțiunilor viceprimarului Nistor Grozavu, pentru excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.

Foto: Facebook/Valeriu Munteanu

Foto: Facebook/Valeriu Munteanu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram