Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.07.2015

Cehia va continua să dezvolte proiecte investiționale în infrastructura moldovenească

Cehia va continua să dezvolte proiecte investiționale în infrastructura moldovenească

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a avut, astăzi, o întrevedere cu viceministrul Comerțului și Industriei al Republici Cehia, Eduard Muricky, aflat la Chișinău cu prilejul reuniunii Comisiei moldo-cehe pentru cooperare comercial-economică.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, în cadrul întrevederii oficialii au apreciat organizarea, în premieră, a Comisiei moldo-cehe la nivel interguvernamental, fapt ce va permite abordarea tuturor aspectelor de cooperare dintr-o perspectivă mai largă. În context, ministrul Economiei a afirmat că impulsionarea cooperării economice este unul dintre obiectivele-cheie în dialogul dintre ambele țări. Totodată, Stephane Bride și-a exprimat gratitudinea pentru susținerea constantă și asistența acordată de Guvernul Cehiei țării noastre în vederea consolidării reformelor și implementarea, pe parcursul a 12 ani, a unui număr de circa 50 de proiecte la nivel regional în valoare de 14 mil. Euro.

”În ultimii trei ani, relațiile moldo-cehe au crescut în mod semnificativ, fiind organizat o serie de evenimente de promovare și stabilire a parteneriatelor dintre operatorii economici din ambele țări în diverse domenii. Dinamica ascendentă a comerțului dintre Moldova și Cehia demonstrează interesul oamenilor de afaceri din ambele țări pentru o colaborare durabilă. Drept exemplu este exportul de vinuri în Republica Cehă, care este în creștere în fiecare an, Cehia situându-se pe locul 2 în rândul țărilor UE importatoare de vinuri din Republica Moldova”, a spus Stephane Bride.

La rândul său, oficialul ceh a reconfirmat interesul țării sale de a continua proiectele de investiții moldo-cehe în domenii precum transport, energie, infrastructură energetică, al IMM-urilor, infrastructurii calității, agriculturii și industriei alimentare, dezvoltării regionale, transportului și infrastructurii ș.a. Eduard Muricky a ținut să sublinieze că, în ultimii ani, în au avut loc mai multe forumuri ale oamenilor de afaceri în Moldova și Cehia, sprijinite de Ministerul ceh al Industriei și Comerțului menite să stabilească contacte directe între cercurile de afaceri din ambele țări.
 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus