Autoritățile ucrainene și separatiștii sprijiniți de Rusia din Donbas au căzut de acord asupra unui amplu schimb de prizonieri, care urmează să aibă loc pe 27 decembrie. Anunțul a fost făcut astăzi de liderii separatiștilor, la Moscova, iar înțelegerea a fost confirmată ulterior de autoritățile de la Kiev. Irina Gherașcenko, reprezentanta guvernului ucrainean pe probleme umanitare în Grupul Trilateral de Contact pentru reglementarea conflictului din Donbass, a spus că separatiștii vor elibera 74 de prizonieri ucraineni, iar Kievul este dispus să elibereze 306 de prizonieri „în cazurile permise de legislația ucraineană”. Gherașcenko a scris pe pagina sa de Facebook că schimbul a fost aprobat de președintele Petro Poroșenko și că partea ucraineană a fost dispusă să-l realizeze chiar mai devreme. Nu este limpede dacă schimbul se referă la toți prizonierii de război. În luptele izbucnite în aprilie 2014 între forțele ucrainene și separatiștii pro-ruși în regiunile Luhansk și Donețk au fost uciși peste 10300 de oameni.