Scandal INTERNAȚIONAL! Aceasta este a doua țară care își mută ambasada în Ierusalim, după SUA
Președintele Guatemalei, Jimmy Morales, a anunțat duminică relocarea la Ierusalim a ambasadei țării sale din Israel, în sprijinul deciziei SUA în pofida votului Adunării Generale a ONU de condamnare a deciziei Washingtonului.
„Am dat instrucţiuni ministrului de externe Sandra Jovel pentru a începe demersul de punere în aplicare a acestei decizii”, a scris preşedintele Jimmy Morales pe contul său de Twitter, potrivit Agerpres.
Preşedintele Guatemalei a precizat pe reţeaua socială că a luat această decizie după o discuţie telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
„Unul dintre cele mai importante subiecte (de discuţie) cu premierul (israelian) a fost transferul ambasadei Guatemalei la Ierusalim”, a spus Morales, subliniind „relaţiile excelente” dintre cele două ţări.
Israelul a salutat luni decizia Guatemalei de a-şi transfera ambasada la Ierusalim, la aproape trei săptămâni după ce preşedintele american Donald Trump a luat decizia controversată de a recunoaşte Oraşul Sfânt drept capitală a Israelului, relatează DPA şi Reuters.
Preşedintele Jimmy Morales şi ţara sa sunt „adevăraţi prieteni ai Israelului”, a afirmat luni Yuli Edelstein, preşedintele parlamentului izraelian.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă