Un tânăr din Basarabeasca ar fi încercat să corupă polițitii de patrulare, dar a ajuns să fie cercetat penal pentru corupere activă. Acesta a fost reținut, la scurt timp după tentativă, de către ofițerii DGT Sud a CNA şi procurorii anticorupție, în comun cu SPIA a MAI.
Potrivit materialelor anchetei, bărbatul, aflându-se în trafic la volanul maşinei personale, ar fi fost stopat de oamenii legii, fiind suspectat de conducerea automobilului în stare de ebrietate. Acesta a încercat să fugă de echipajul de patrulare, dar a un stâlp şi maşina de serviciu a polițiştilor.
În cele din urmă, bărbatul a fost găsit la domiciliul acestuia, dar a refuzat să fie testat cu alcoolscopul. El le-ar fi promis ofițerilor de patrulare 300 de euro pentru a nu documenta cazul.
Incidentul a fost raportat la DGT Sud a CNA.
Dacă va fi găsit vinovat, banuitul riscă închisoare de până la 6 ani sau amendă de până la 4000 de unităţi convenţionale.