Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în Ajun de Crăciun. Ce trebuie să faci ca să ai noroc tot anul 

Colindele-de-Craciun–538×354
Foto: Urături de Crăciun PC: agrofm.ro

Ajunul Crăciunului, zi în care majoritatea românilor încă fac ultimele pregătiri pentru marea sărbătoare. Iată, totuşi, câteva tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Ajunul Crăciunului.

Se spune că pentru a avea noroc, în anul ce bate la uşă, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;

În ziua de Ajun se taie câte un măr, iar dacă mărul are viermi, se spune că cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală tot anul, iar dacă mărul este putred, atunci va muri;

În ziua de Ajun nu sunt permise supărarea, certurile şi loviturile: cel care loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat, scrie mediafax.ro;

Deşi majoritatea oamenilor împodoesc bradul de Crăciun când le permite timpul, acesta se împodobeşte de fapt în seara de Ajun, pe 24 decembrie;

Conform unei superstiţii, în ziua de Ajun nu este permis consumul de rachiu. Se spune că cel care bea rachiu pe 24 decembrie, va fi batjocorit de diavol;

Cei ce cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului;

Un obicei popular este aducerea unei crenguţe de vâsc în casă. Aceasta este aducătoare de noroc, belşug şi alungă certurile şi ghinionul;

O tradiţie presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeţ mic, umplut cu boabe de fasole albă. Acestea simbolizează puritatea sufletului;

Casa nu trebuie măturată în ziua de Ajun, căci aşa se alungă tot norocul;

O altă tradiţie este recuperarea tuturor bunurilor împrumutate de-a lungul anului;

O superstiţie spune că dacă un bărbat intră primul în casă în ziua de Ajun şi ziua de Crăciun, familia va fi binecuvântată cu noroc tot anul care urmează;

Un obicei respectat în special la sate este aruncarea boabelor de grâu sau porumb către colindători;

Boabele călcate trebuiesc împărţite apoi la păsări, pentru ca acestea să dea ouă din belşug în noul an;

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri şi tradiţii populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât şi la oraşe.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente