Vladimir Putin: Rusia e pregătită să coopereze cu toate ţările după principiul încrederii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia e pregătită să coopereze cu toate țările, având la bază principiul încrederii și egalității, însă nu va sacrifica securitatea propriilor cetățeni și interesele naționale, a declarat, sâmbătă, președintele rus Vladimir Putin, în cadrul congresului Partidului Rusia Unită, relatează agenţia Tass.

„Vom continua politica externă deschisă și onestă și, împreună cu partenerii, vom consolida Uniunea Economică Eurasiatică, vom promova inițiativa noastră de a forma o integrare extinsă. Suntem gata să lucrăm cu toate țările atât în ​​Occident, cât și în Est, pe baza încrederii și egalității, dar nu vom sacrifica niciodată securitatea poporului nostru sau a intereselor naționale ale poporului nostru”, a declarat Vladimir Putin.

În cadrul aceluiaşi congres, preşedintele partidului şi premierul statului, Dimitri Medveded, a declarat că Rusia Unită îşi doreşte ca Vladimir Putin să câştige alegerile prezidenţiale care vor avea loc în martie 2018.

„Îţi vom oferi ţie, Vladimir Vladimirovici, toată susţinerea posibilă, acum şi pe viitor”, a afirmat Medvedev.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, săptămâna trecută, că va candida ca independent în cadrul alegerilor prezidenţiale din martie 2018 şi speră să primească sprijin din partea mai multor partide politice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...